ne spunem

© C.D. 2007

ce vrem

    să

  auzim, dăm sfaturi, nu le urmăm, ne deprindem să mergem pe aceleaşi cărări bătătorite de alţii şi vedem totul cu ochi îmbătrâniţi. facem poze cu dagherotipul minţii şi le salvăm pe hard, ca să le putem accesa oricând ne este mai greu. am spus întotdeauna că voi încerca, asta am şi făcut, şi rămânem la stadiul de finalizare perpetuă a lucrărilor.

n-am niciodată un as în mânecă. n-am să ştiu niciodată de ce îţi plac albul şi negrul şi ce se întâmplă în zilele când nu poţi să găseşti un zâmbet, întotdeauna plin de inocuitate şi lipsit de subînţelesuri.

şi credem mereu că mai e vreme să punem la punct totul, să punem punct la tot. de fiecare dată când ni se oferă sau ne oferim şansa ezităm, şi alegem să mai uităm de noi şi de perioada noastră de valabilitate limitată, pentru încă o zi măcar. toate adevărurile pe care vom reuşi să le rostim într-o viaţă de om, a noastră, nu vor fi de ajuns ca să ne răzbune trădarea. omul e o multitudine de minciuni trunchiate şi croite pe măsura şi pofta oricui.

de câte ori trebuie să vin la tine, ca să mă trimiţi înapoi în lume la fel? cine trebuie să devin, ca să pot rămâne?

***

stătea pe scaunul ei, prietenii plecaseră, rămăsese singur în spatele geamului fumuriu al barului. şi-a terminat cafeaua, a plătit şi a plecat uitându-se înspre noi, nesigur dacă să ne salute sau nu, a ezitat, dar s-a răzgândit şi a ieşit pe uşă.

toţi avem un sens în viaţă, toţi am fost puşi cu un scop anume pe acest pâmânt încovoiat de noi, dar ce sens au toate astea dacă scopul meu nu e să pun un zâmbet pe faţa ta acum?

şi poartă toate întrebările fără răspuns şi nedumeririle şi aşteptările timide şi speranţele nerecitate cu sine pe toate drumurile lui, pe vârful muntelui şi aici jos, între noi.

suntem aşa de răbdători şi persistenţi în eşecurile noastre cotidiene. şi le aşteptăm neîmpăcaţi pe cele de mâine.

ne săpăm unii loc în inima altora, inimă care nu ar fi trebuit să mai aibe loc să ne încape şi pe noi. câţi litri de apă pot încăpea într-o biserică moldovenească? calculele au fost mereu greşite, ecuaţiile evoluează. pasul făcut va duce doar în prăpastie. vom simţi că trăim în cădere. full of grace, my love.

***

vânez fraze şi sentimente inefabile în oraşul ce freamătă de oameni, în rândurile cărora nu te găsesc şi nici nu te caut. ne autoflagelăm şi construim eşafoade de pe care să ne urlăm pioşenia valabilă 48 de ore. ne ascundem cu vina noastră pe care nu ne-o asumăm nicicare, şi ne amăgim că dacă noi suntem muţi ceilalţi sunt orbi.

ne comunicăm. acoperim cuvintele celorlalţi cu ale noastre.

did you find my writing on your wall?

strigăm după ajutor, iar când ni se aruncă colacul îl dăm la o parte pentru că nu ne place culoarea lui şi nu se asortează cu negrul morbid al nevrozei noastre sezonale.

ne costumăm şi mergem pe străzi, ne jucăm de-a v-aţi ascunselea printre reclame luminoase dezafectate şi nu primim decât nota 7.

nu cere niciodată nimic, încearcă să ocupe un loc cât mai mic în spaţiu. de câte ori ne dorim amândoi să fim doar invizibili, şi suntem când n-o mai vrem pentru cei pe care-i vrem, şi ochii lor cad asupra noastră pentru o clipă, ne percep şi trec mai departe. suntem cărţile prăfuite de pe raftul de jos din încăperea cu becul ars a bibliotecii.

imagini fără sunet, imităm poze şi dansăm fără să cunoaştem paşii corecţi. şi suntem doar caraghioşi.

tonight we can truly say / together we’re invincible.

***

tell me who I have to be / to get some reciprocity. ne gândim unde să-i stivuim pe cei de care avem nevoie ca să nu mai fim singuri. nu contează că laşi urme de bocanci pe spatele lor, ai doar grijă să nu te împiedici.

de ce n-ai mai plecat? învăţam încetul cu încetul să-mi programez inima să bată cu tine departe, mai departe decât eşti acum, mereu. aş fi putut să învăţ să o scot din sertar ca şi el, doar când apari tu în viaţa noastră.

mi-a spus să-ţi spun să nu aruncaţi pozele, să le iau eu dacă nu le vreţi, cu o lună înainte să moară. mi-e dor de ea, încă. ar fi vrut să te vadă împăcată, cu demonii biruiţi şi închişi într-un sertar a cărui cheie s-o pierzi pe una din nesfârşitele cărări pe care ar trebui să înveţi să păşeşti doar odată.