© C.D. 1999
Sănătate. - se
încrede cine vrea şi nu poate în vorbele astea. O cheamă I. şi toată lumea-i
spune Vali. Femeia nu ripostează. Tensiunea creşte şi creşte şi … bum, şi cafea
tare, de-aia creşte tensiunea şi creşte şi … explozia se amână pentru încă două
clipe. Se urcă galant într-o maşină şi pleacă, urmărită până se pierde pe
străzi, în trafic. Doar atât … şi-un transfer de energie eşuat. (Uneori nu mi-aduc
aminte, alteori nu văd prea bine şi de cele mai multe ori nu ştiu, atunci
trebuie să improvizez). Recapitulez totul şi … spune-mi să nu mai gândesc şi eu
tot o voi face. Femeia de 29 de ani vine, ce-i cu mine?, nu m-am bucurat nici
atunci când au fost prietenii mei aici, stăteau grămadă şi se uitau la mine,
eu, cu capul în pământ. Da, trebuie să fiu chiar detestabilă, ar trebui să mă
urăsc şi o fac oricum - iubeşte-te pe tine însuţi, înainte să-i poţi iubi pe
alţii, pervertim înţelepciuni, pentru că dacă ajungi să te cunoşti într-adevăr,
îţi va fi imposibil să te mai şi iubeşti! Ea: nu şi nu şi se agită ca toţi cei
care-mi vor binele şi cărora le pasă - da, ştiu că-ţi pasă şi îţi mulţumesc
deocamdată. N-o să pot gândi altfel, n-o să pot gândi altfel - mi-o repet ca
s-o uit: nu se întâmplă; terapie de vorbire - vorbesc necontenit, vorbesc pe
pagini întregi pentru perechi de urechi, toate receptive şi păsătoare şi pentru
ochi ce mă iscodesc îngrijoraţi - pe ce ureche se vor culca la noapte şi care
din ochi îşi va pierde primul vederea: scăpaţi-vă voi cât mai puteţi - pardon,
uit, voi veţi fi întotdeauna liberi. Era ca şi cum ar fi avut nevoie de doi
bodyguarzi, mai rău ca atunci când te duci la dentist şi e musai ca cineva să
te ţină de mână, dacă se poate unul de fiecare mână şi poate te-ncumeţi - the
distance as you breathe - frică, de ce, de cine, de mine, cei doi amici
aliniaţi lângă ea, unul întotdeauna pregătit cu o replică, înarmat cu o
întrebare, rămâne fără muniţie, o repetă pe pen-penultima. Şi trialogul are loc
târâş-gropiş, cu nenumărate momente de reculegere - vânătoare dureroasă de
răspunsuri şi întrebări. La un moment dat ţin minte că artistul ajunsese să se
citeze şi să se parafrazeze singur, din lipsă de material decent pentru o
conversaţie civilizată, pe care oricum nu mă simţeam în stare s-o duc la ora
aceea… Timpul presează, hotărârea de a pleca cât mai curând posibil fusese
luată demult, însă niciodată momentul nu pare a fi cel potrivit - vine şi ăla,
eliberare şi plimbare lejeră, cu schimb de opinii şi observaţii, până la
maşină. Distanţa e aceeaşi, pe-asta n-o mai poţi măsura, o ştii - thy will be
done - doar că acum îmi par mai mici. Noapte bună ţie … E şase minute trecut de
miezul nopţii, e-a patra zi, nu mai ştiu, sau poate al patrulea an. Pe secţie
stau pe coridor, mă uit la gresia de pe jos, la zidurile şi uşile vopsite în
albastru şi brusc îmi apare în minte aceeaşi imagine, dintr-un vis pe care-l
avusesem odată, atunci nu ştiam ce era, era culoarul ăsta blestemat. Şi femeia
de 29 de ani mă întrebase dacă cred în Dumnezeu şi în vise: oare am visat
vreodată ceva, ce apoi chiar mi s-a întâmplat? - ai visat că vezi o fată
îmbrăcată ciudat şi cu părul vopsit verde, ca apoi s-o vezi într-adevăr
coborând scările? - stau pe scări în fumoar, ea se apleacă ca să mă poată privi
în ochi: nu. Iau încă un fum, foamea, moartea, gândurile lor? mă ţin trează.
Toate şi-au dat mâinile într-o horă cretină după miez de noapte. Vreau doar să
dorm - atât! şi nu să întocmesc pagini de jurnal de epavă pe timp de noapte.
Mâine e Duminică şi se ţine slujbă la parter, pentru cei nevoiaşi şi
credincioşi şi alţii… n-o să pun piciorul pe-acolo, dar trebuie să mă duc să-mi
iau ţigări de la florărie… E frumos aici, e linişte şi pace, pentru toţi câte-o
bucăţică, în noaptea asta nu mi-au lăsat şi mie porţia pe noptieră. Mă ustură
ochii - fum de ţigară toată ziua şi abureli azi - schimb forma, alterez puţin
conţinutul frazelor, gesturile sunt altele şi privirile mai puţin goale şi
capul ridicat şi nu ţintuit la pământ de-o vină pe care-o resimt în toată
fiinţa, necontenit, fără pauze între meciuri. Uneori mă gândesc că ar trebui să
mă înfig într-un pat şi să nu mă mai scol niciodată, să las această vină să mă
macine pe de-a-ntregul, până nu va mai fi rămas nici o fărâmă din mine, nimic,
să refuz aerul şi apa, să las lacrimile să sece - să mor, iar ei să fi încetat
a-mi mai purta de grijă. Se aud neoanele cum fâsâie, se aude lumina cum se
oglindeşte pe culoarul tare şi steril - nici suspine, nici plânsete nu se aud
aici la 8, nici oamenii cum dorm, poate-au murit cu toţii, iar eu îi veghez
doar - în a patra zi simţi cum înnebuneşti, spuse ea şi eu o cred, eu cred
orice îmi spune ea. În sfârşit, dimineaţă, nici nu ştiu cum am adormit cu
femeia de la uşă ce nu sforăie omeneşte, am ascultat-o până am încetat să mai
aud ceva. Mă uit prin ochean şi soarele mânjeşte tot cu sânge diluat,
portocaliu - pentru câteva clipe totul este scăldat în culoarea asta, femeia de
29 de ani îmi vorbeşte de terapia culorilor, o să-mi iau creioane şi carioci,
pensulă şi uleiuri, Pp. îmi spune să pictez, şi-o să mă pictez în dungi şi
unghiuri negre, în doliu, în draci!, un nor se suprapune, lumea de afară devine
palidă, spălăcită, murdară, impură: plină de viaţă, viaţă altfel. Dracu -
trebuie să fie şi Duminică, trebuie să existe şi o Duminică pentru … pentru
dracu! Nimic, doar ţigări, ceai şi Plath - ordinea putea fi şi alta - Death
& Co şi Lady Lazarus şi Anne Sexton îi scrie o poezie la trei zile după ce
s-a sinucis, după ce şi-a băgat capul în cuptor, pe-un prosop sau pe un cearşaf
- Thief! - how did you crawl into, crawl down alone into the death I wanted so
badly and for so long … numai bine că şi-a luat-o şi ea în ’74, moartea în
primire, trebuie să-i mai cer odată cartea, nu cred că mi-o mai dă, nu acum şi
chiar aici, în schimb îmi va scrie prefaţa, sigur… , nu ştiu, dar eu de obicei
nu ştiu nimic, orice-aş gândi acum, mă înşel sau nu… în fine, era vorba despre
oameni echilibraţi ce nu se lasă implicaţi, nu de alta, dar sună bine… To drink
the rainbow I try very hard - încercând să bei din răsputeri curcubeul de
eşuări lăsat în urmă de alţii, l-au măturat singuri, l-au îngropat undeva la
suprafaţă, ca să tot dea de el. Şi nea Fane nu prea e, nu mă mai uit pe geam -
e prea însorit şi frumos şi… tot ce vrei - doar scurt şi-i zăresc pe eternii
îndrăgostiţi din prima zi, trebuie să fie plăcut să ai un ‘la fel’ al tău pe
care să-l poţi împărţi cu altcineva, el şi-a trecut mâna pe sub braţul ei, iar
ea-l conduce - toate sunt la fel aici, se repetă la infinit, până când nu mai
ai cum să faci repetiţii, repetând mersul ca să-l înveţi şi mereu cu ea
alături; zâmbetul, zâmbetul e cel mai important, bun la orice ocazie:
vizitatori, bolnavele din salonul alăturat şi pentru proba finală la pompele
funebre: e-al dracului de greu să te des-schimonosească!
Rufe întinse la uscat,
câini ce latră, în blocuri oameni ce se uită la televizor, nori diafani, de
ţi-e mai mare mila de ei că se duc, ducă-se cu lumina lor de Duminică!, chiar
nu-mi place Duminica, e ziua în care te simţi mereu pe moarte, 24 de ore de
agonie fără deznodământ, cu-atât mai puţin o pot suporta pe cea de aici, liftul
urcând şi coborând şi parcă jalea zilei de ieri. Astea-s clipele în care nu mai
eşti şi nici nu e nimeni aici care să-ţi infirme certitudinea, nici n-am
nevoie, în care simţi că s-ar face dreptate de n-ai mai fi, tanti Vali îmi
aprinde lumina ca să pot scrie imbecilităţile astea, o rog, scurt şi poate
puţin prea tăios, s-o stingă, n-am nevoie, ce să văd, nici n-am ce scrie - o
stinge şi mă priveşte înţelegătoare: cred că şi ea ştie cum mă simt: ştie mai
mult decât ştiu eu la ora asta… Din nou o dimineaţă pentru ei - soare, soare
văzut de jos, de ei. Îmi ia pulsul, da, vin în anul patru …, ce fain!,
….??!?…., nimic nu-i fain pentru că se termină, mie nu-mi plac lucrurile care
se termină, dar femeia n-avea de unde să ştie ce-mi place mie sau nu, adaugă:
de-abia începe - de-aş şti ce dracu are de gând să înceapă, începe, începe…
nimic, se continuă acelaşi rahat până când - ştie dracu până când… Ieri şi azi:
n-a mers nimic, să te arunci de la geam, nu alta! - it must have been the
weather, my darling…
No comments:
Post a Comment