Prin P-ţa Unirii sau re-reading Plath

© C.D. 2001

    P-ţa Unirii a fost cu adevărat frumoasă doar în serile de noiembrie sau în nopţile de Decembrie. Bine … - şi vara şi primăvara şi alaltăieri. Cu 60 de ani în urmă se povesteşte că a fost chiar mai frumoasă. Casele şi oamenii erau mai tineri, conductele de apă nu ieşeau din ziduri deasupra canaturilor uşilor ce duc din curte direct în dormitor, geamurile dormitorului dau pe Matei Corvin, vopseaua verde de pe lemnul uscat al ferestrelor s-a decojit, conducta spartă din curte a umplut zidurile de igrasie, lemnul cutiei poştale prinsă de uşă e umflat de ploi. Femeia bătrână din curte cerşeşte lumină - în bucătăria întunecată îşi aranjează cutiuţele cu pastile, vreo două-trei din fiecare pentru cele şapte boli pe care le posedă. La bătrâneţe ajungem să posedăm ceva: boli, cât am trăit   n-am posedat nimic, nici oameni, nici bunuri, am trăit în chirie şi fără prea multă dragoste.

    P-ţa Unirii e frumoasă în Noiembrie sau Decembrie, seara sau noaptea pentru că atunci sunt aprinse luminile în toate odăile caselor vechi. Pentru că atunci oamenii se dezvăluie fără să vrea, puţin câte puţin. Şi nu poţi!: să mergi şi să baţi la uşă şi să le ceri viaţa lor în schimbul vieţii tale, să le furi lumina, lăsându-le un bilet pe podea “Bună. Lumina-i la mine…”.

    I felt the wall of my skin. I am I. 

Poate că nici nu e vorba de vieţile lor, toate sunt croite din acelaşi material, e doar lumina la care tânjim, lumina şi geamul sub care trecem, iar ei rămân acolo, în odăile lor luminate din P-ţa Unirii, am vrea să posedăm clipa trecerii noastre pe sub acel geam care să fie al nostru, cu acea lumină, pierzându-se în noapte dintr-o odaie a noastră. Dar casele rămân fortăreţe, iar noi trecem în grabă pe lângă ele.
    Începi să cunoşti, să recunoşti casele, ferestrele, bătrânii (ciudat … sau nu: ţi-aminteşti doar de bătrânii care trăiesc în Unirii sau care trec regulat prin piaţă). Se deosebesc de cei care doar traversează P-ţa Unirii în drumul lor spre locul de muncă, spre Bega(-Center) sau tribunal, de cei între două vârste sau chiar mai tineri care dimineaţa înainte de 9 mai intră grăbiţi în Dom, doar aşa, că nu strică la nimeni şi ies la fel de grăbiţi - se face 9 şi tre’ să fie la lucru, de cei care vin cu bidoanele şi sticlele de apă la fântână. Unii iau apă pentru toată scara, alţii pentru uzul personal, iar bătrânul cu decoraţiile în piept care-i atestă prezenţa pe frontul din Caucaz în cel de-al doilea război mondial vine în fiecare dimineaţă doar cu două sticle. Nu ia apă pentru băut, la el acasă curge apă curată, într-adevăr potabilă la robinet. Stă pe undeva prin Libertăţii. Apa o ia pentru un cunoscut care are o langoşerie pe strada Eugen von Savoyen (der glorreich am 13. Oktober 1716 in Temeswar 

eindrang). Mirosul ademenitor de langoşi calzi îţi vine în întâmpinare deja pe strada colţ cu E. von Savoyen unde îţi încetineşti instinctiv pasul în dreptul ferestrelor zăbrelite ale liceului de muzică unde deja de dimineaţă poţi auzi câteva note dintr-o sonată sau un sfârşit de simfonie, faci colţul şi laşi mirosul să te conducă, treci prin faţa langoşeriei unde în fiecare dimineaţă veteranul nostru de război udă asfaltul cu apa din Unirii, mai faci odată colţul şi te izbeşte un alt miros, mai puţin plăcut, ce vine tocmai din pământ, din beciul restaurantului de pe colţ: miros de varză stricată, varză descărcată în urmă cu vreo lună pentru restaurantul-cantină care e mereu închis, dar în bucătăria căruia se găteşte subversiv, de zor în fiecare dimineaţă, săptămâna trecută aveau ciorbă de perişoare.

    Despre beciurile caselor din P-ţa Unirii s-ar putea scrie un roman - sunt atât de călduroase iarna, şi primitoare, poate aduc a moarte, dar e o moarte primitoare şi grijulie, ca la mama acasă, o moarte ce miroase a pământ puţin umed şi afânat, a rumeguş şi lemne uscate. Şi Sylvia îi sparge mamei-zmeu dulăpiorul cu pilule ce aduc fericirea şi se ascunde în beci. Da … beciul-pântec, beciul-mamă, beciul-moarte cum îl mai găseşti în Unirii.
    Şi-apoi îţi mai rămân … P-ţa Unirii şi Plath.